Feminitatea exaltată, partea 17 din 20

În Âu Lạc (Vietnam), a existat o poveste - mă întorc la călugărița care mi-a spus această poveste. A existat o poveste că era un templu nou abia construit, perfect, frumos și curat. Și mulți bărbați tineri au venit pentru a deveni călugări, desigur, cu idealuri înalte și aspirații nobile. Dar mulți oameni au venit la acel templu și au dat multe, multe ofrande bune - prea bune, prea bune. Și apoi, starețul templului le-a spus acestor călugări: „Oh, voi sunteți fundul de tocat. Iar ei sunt cuțitele. Dacă nu continuați cu adevărat practica sinceră, ei vă vor tăia până când nu vă va mai rămâne nimic.” Și după aceea, nu după mult timp, toți călugării s-au întors la viața laică din nou, s-au căsătorit și au avut copii, familie, etc. Aceasta este o poveste adevărată pe care învăţătoarea mea călugăriţă mi-a spus-o.

De aceea, v-am spus că ea m-a învățat lucruri, mi-a spus povestiri. La fel, ea mi-a spus: „Ai grijă, să nu locuiești în camera aceea mică singură în tabăra de refugiați”. Dar a trebuit s-o fac. Nu aveam cu cine să locuiesc. Preferam să fiu singură. Am întrebat: „De ce?” Și ea a spus, „Oh, fantomele, multe dintre ele, se duc mereu într-o toaletă goală și stau acolo și noaptea.” Eu am spus: „Eu nu văd niciuna”. Sau poate că Buddha mi-a orbit ochii, așa că nu mi-e frică, sau Buddha le-a aruncat afară astfel încât să nu mă sperie. Așa că am continuat să stau acolo.

Ea poate vedea fantomele și poate vedea ce gândești, ce simți. Ea are această putere psihică, clarviziune, nu completă, dar parțială.

Și un alt călugăr, de asemenea, a fost într-o tabără de refugiați, o altă tabără, mai privată, într-o clădire privată cu alți refugiați aulacezi (vietnamezi). El mi-a prezis viitorul. A spus că voi fi faimoasă în întreaga lume. Voi fi foarte mare spiritual. Asta este tot ce mi-a spus. Și la acel moment, am crezut că el este prea drăguţ, pentru că am fost o budistă foarte devotată. Am dat ofrande călugărilor și mulți călugări și călugărițe au venit și la mine acasă. Și i-am tratat ca pe Buddha. Nu le-am spus Buddha, desigur. Le spuneam Maestru cutare şi cutare. Și mă adresam mie precum „copilul vostru”. În Âu Lạc (Vietnam), nu-i spunem cuiva doar „Maestru”. Maestrul este „Sư”. „Phụ” înseamnă tată sau mamă. Sau, dacă există o călugăriță, îi spui „sư cô,” însemnând „mătușă maestră”. iar „sư phụ” înseamnă „tată maestru”. Și vă adresați vouă precum „copil”, „copilul tău”.

Oh, am vorbit despre atât de multe lucruri. Sper că le puteți digera pe toate. Nu contează. Nu știţi niciodată când nu voi avea ocazia să vă spun din nou. Tratez ziua mea, fiecare zi ca ultima mea zi. Așa că orice pot face, o fac. Și dacă unii dintre voi nu ascultă, nu cred, sunt alții care ar putea asculta, care ar putea crede, și ar putea salva sufletul lor, şi ar putea deveni mai virtuoşi, mai morali, mai potriviți pentru a fi oameni adevărați, de asemenea, să facă societatea să devină mai sigură, mai sigură de trăit, și sufletul lor va deveni curățat, atunci este mai bine și pentru ei. Așa că eu doar vorbesc, și cine ascultă, ascultă. Este bine pentru ei. Cine nu ascultă, oricum eu nu știu. Nu vreau nimic, așa că nu mi-e frică să pierd nimic. Dacă vreunul din cuvintele mele vă pot ajuta, mulțumiți-i lui Dumnezeu, mulțumiți-le tuturor Buddha, tuturor Maeștrilor. Nu trebuie să-mi mulțumiți mie deloc. Ei m-au inspirat și înainte de orice discuție, întotdeauna mă rog, îi laud pe Ei să vorbească prin mine: „Nu mă lăsaţi să vorbesc doar vorbe banale sau cu egoul.”

Nu consider nici o discuție ca fiind discuția mea adevărată. Uneori adaug unele standarde umane, fac glume și toate cele, dar nu consider că eu învăț cu adevărat pe cineva. Îi mulțumesc mereu lui Dumnezeu pentru că mă lasă să vorbesc despre orice le aduce beneficii celorlalți. Și chiar și persoanele-animale, ascultă și ele. De la distanță, sufletele lor pot asculta.

Persoanele-animale sunt atât de bune cu mine. Oriunde m-aș duce, persoanele-pasăre vin și-mi spun una şi alta. Când sunt neliniștită pentru lume sau pentru orice altceva, ele vin și-mi dau vești bune, dar eu nu pot să vă spun. Când va veni, veți ști. Chiar și persoanele-șobolan și aşa.

O dată, nu am stat în oraș, ci într-un fel de suburbie cu alte case în jur. Și am hrănit persoanele-șobolan. Am hrănit persoanele-pasăre, dar și persoanele-șobolan veneau și mâncau împreună. Și vecinii au văzut asta, așa că au raportat la autorități. Și ei mi-au scris o scrisoare. Nu m-au certat sau ceva de genul. Au fost foarte drăguți și politicoși. Au spus: „Nu-i hrăniţi, pentru că persoanele-șobolan vor veni și vor mânca, iar șobolanii vă pot îmbolnăvi pe dvs. și vecinii dvs. și toate acestea. Așa că vă rog să nu-i hrăniți.” Pentru că dacă continui să-i hrănesc, atunci vor face probleme. Asta este sigur. În primul rând, ei sunt politicoși și vă scriu frumos, dar mai târziu vor face probleme. Ai putea fi amendată sau ai putea fi încarcerată, orice, depinde. Nu știu prea multe despre legile țării. Nu pot ști prea multe legi. Așa că am încetat să-i mai hrănesc.

Și am spus că îmi pare foarte rău tuturor persoanelor-pasăre din jurul meu și persoanelor-șobolan, de asemenea. Și i-am tot întrebat dacă ei sunt bine. Ei au spus că sunt bine. Ca persoanele-pescăruși, în mod normal nu le place să meargă să mănânce persoane-pește. Spun că miros urât. Dar după, dacă eu nu-i hrănesc, atunci se vor duce să mănânce asta. Îmi pare atât de rău, Doamne. Inima mea este aproape frântă. Și apoi am spus: „Dar sunteți bine?” Ei au spus: „Da, suntem bine. Nu-ţi face griji.” Și persoanele-șobolan, i-am întrebat și pe șobolani: „Ce să facem acum? Veniți în fiecare zi să mâncați cu uşurinţă. Și ce puteți face acum? Aveți mâncare?” Ei au spus: „Nu-ţi face griji. Vom găsi mâncare. Noi știm. Putem avea grijă de noi”. Și persoanele-vulpe mi-au spus lucruri similare cu atâta dragoste și au încercat să mă consoleze în loc să mă învinovățească pentru că nu le-am hrănit. Dar am simțit o durere veșnică.

Dar în societate, într-o țară în care trăiești, chiar dacă este propria ta țară sau nu este propria ta țară, trebuie să respecți legea. Dacă știți deja acea lege, trebuie să o respectați. Cu excepția cazului în care nu știi, și fără să știi faci ceva greșit, atunci tot trebuie să suporţi pedeapsa. Așa că, după aceea, mi-a părut foarte rău. Încă îmi pare rău tot timpul acum. Dar m-am mutat în altă parte, și ei încă mai vin și vorbesc cu mine. Încă îmi spun: „Oh, este bine asta, este bine aia?” sau „Ai grijă de asta, ai grijă de cealaltă.” Oriunde mă duc, ei vin, chiar dacă nu-i hrănesc. Deci, oriunde m-aș duce, dacă văd oameni hrănind (persoanele-)pasăre și (persoanele-)șobolan cumva, pentru că au o grădină mai mare, trăiesc mai retras, deci îi pot hrăni, oh, sunt atât de fericită, fericită. Și le doresc numai bine. Le spun, „Dumnezeu să vă ajute, Dumnezeu să vă ajute,” și toate astea.

Dar vedeți voi, în lume avem legi lumești. Așa că în Univers, avem Legile Universale, la fel. Trebuie să ne supunem tuturor legilor pentru a supraviețui. Dar dacă sufletul vostru este deja eliberat, ajungeţi la adevărata Casă - Tărâmul lui Buddha, Casa Raiului - atunci nu trebuie să vă faceți griji sau să vă fie frică de nimic. Ei nu au astfel de legi. Ei nu au un dicționar care să spună „suferință” sau „durere” sau „regulă” sau „lege”, nimic. Pentru că toată lumea trăiește în Rai, în Tărâmul lui Buddha. Totul este bine și fericit și binecuvântaţi tot timpul. Tot ceea ce faceţi este doar să vă plimbaţi sau să vă vizitaţi vecinii, sau să mergeţi să aduceţi un omagiu lui Buddha, să vă hrăniţi, și nici măcar nu trebuie să mergeţi pe jos sau cu autobuzul. Pur și simplu zburați. Pur și simplu mergeţi pe un nor, de exemplu. Depinde în ce Tărâm vă aflaţi. Sau aveţi o curea peste stomac și doar apăsaţi un buton și zburaţi, în siguranță, ușor, ca și cum aţi merge pe aer. Sau mergeţi pe un nor, și îi spuneţi norului unde vreţi să mergeţi, iar el vă va duce acolo.

Și aveți case. Fiecare are o casă mare. Oricare este cea mai mare casă din lume nu este la fel de mare cât casa voastră din Tărâmul lui Buddha - de exemplu, Tărâmul lui Buddha Amitābha. Chiar este ca și cum ați fi într-o floare de lotus. Dar acea floare este o formă de floare, dar este casa voastră! Flori mari, deci nu este ca un lotus mic sau o casă mică, chiar, ci mare, pentru că şi voi sunteţi mari acolo, și aveţi nevoie de spațiu. Nici măcar nu aveți nevoie de acea casă. Numai că toată lumea primește una, astfel încât să puteți să staţi acolo și să meditaţi să nu fiţi deranjaţi de nimic. Într-o astfel de lume, aveţi doar plăcere și bucurie. Orice vă doriţi, va veni la voi în mod automat. Doar vă gândiţi la orice și apoi vine. Dar voi nu vreţi prea mult acolo oricum. Orice - vă simţiţi mulţumiţi, și orice aveţi nevoie, foarte simplu, vine la voi, indiferent de ce aveţi nevoie.

Și toate (persoanele-)pasăre și persoanele-animal de acolo sunt frumase, cu lumină în jurul lor, și cântă. Ei le reamintesc tuturor să practice, să meargă spre un loc mai înalt. Poate nu pentru că trebuie să fii un Buddha sau altceva. Doar că dacă ești un Buddha, te simți bine, te simți mai bine despre propria ta realizare. Și apoi îi poți ajuta pe alții, cum ar fi poate rudele și prietenii care sunt încă lăsați în urmă în lumea suferinței sau chiar în iad. În mare parte, dacă atingeți un nivel înalt de conștiință, atunci multe din generațiile clanului vostru, ale familiei voastre, vor fi de asemenea libere, nu vor ajunge în iad. Dar poate că o parte dintre ei sau câțiva dintre ei nu au urmat budismul sau nu l-au urmat pe Hristos sau alți Maeștri, făcând lucruri rele, și atunci ei trebuie să fie pedepsiți în iad. Și apoi, din Tărâmul lui Buddha, puteți vedea prin Raiuri și Pământ și iad, și vedeţi poate una dintre rudele sau membrii familiei voastre, sau poate chiar tatăl vostru, mama care suferă în iad. Atunci puteți coborî și să vă sacrificați pentru a-i ajuta.

Photo Caption: Era de Aur este rară în această lume trecătoare Bucuraţi-vă cât ţine